Cele mai vizualizate

Stimați locuitori ai or. Sîngera, APL a or. Sîngera vine cu un mesaj de informare tuturor locuitorilor din lista strazilor mentionate ca se poate

Pentru promovarea unui mod sănătos de viață și petrecerea timpului liber activ, Primăria or. Sîngera a instalat mai multe echipamente sportive în

DONAREA DE SÂNGE ÎN IMSP CS SÎNGERA LA DATA DE 10.04.2019, ÎNCEPÎND CU ORA 09:00 CE TREBUIE SĂ CUNOASCĂ PERSOANELE CARE POT FI DONATORI DE SÂNGE:

Prin prezenta, în conformitate cu prevederile Legii ’’apiculturii” nr. 70 din 30.03.2006, Legii nr. 119-XV din 22.04.2004 ”Cu privire la produsele de

Prin prezenta, în conformitate cu prevederile art.13, alin.(4) a Legii nr.70 din 30.03.2006 agricultorii, art.20 alin(1), lit b), a Legii nr.119-XV

Noutati

Concurs! Zvon de Sfinte Melodii
Liceul Teoretic "Alexandru cel Bun", la data de 29.03.2018, a fost gazda concursului "Zvon de Sfinte Melodii".

Primarul dl. Valeriu Poiata și deputatului în Parlamentul RM, dl. Constantin Țuțu au fost alături de cei 280 de copii din Sîngera, Dobrogea, Revaca, Chetrosu, Floreni și Merenii Noi, care au interpretat cântece pascale.

Atmosfera plăcută de sărbători a fost simtita din plin. Toți participanții au avut o prestație deosebită și plină de emoție.

Administrația Publică Locală aduce sincere Felicitări tuturor participanților și le dorește multe realizări in continuare!

Concurs! Zvon de Sfinte MelodiiConcurs! Zvon de Sfinte Melodii

Inapoi »
  • Vizualizari: 1074