Cele mai vizualizate

Prin prezenta, SRL „Chişinâu-gaz” Vă comunică că, conform planului de lucru al întreprinderii, este prevazută îndeplinirea lucrărilor planificate,

Ziua de 9 mai este ziua memoriei celor, care au luptat în Războiul II Mondial, asigurând un viitor paşnic pentru noi şi urmaşii noştri. Ziua de 9 mai

Stimați locuitori, Aflîndu-ne în preajma sfintelor sărbători de Paști, ieri 24 aprilie 2019, Primarul or. Sîngera, Valeriu POIATA, păstrează

Dragi locuitori, Aflîndu-ne în preajma sfintelor sărbători de Paști, Primarul or. Singera, Valeriu POIATA, felicită toata lumea de bună credintă

Cu prilejul sărbătoririi Zilei internaționale a copiilor, de 1 iunie 2019, Primăria or. Sîngera anunță organizarea unui șir de activități, care se

Noutati

Demararea lucrărilor de stopare a surpărilor de terenAPL a or. Sîngera apreciază înalt intervenția din oficiu a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, dl Constantin Țuțu, care nu a rămas indiferent față de calamitățile naturale petrecute recent pe teritoriul or. Sîngera și anume surpările de teren, depunând diligența necesară, acționând prompt la solicitarea acordării suportului necesar.



Privind gazificarea zonei TOC din or. Singera (Mobilizare comuna)În atenția proprietarilor bunurilor imobile din or. Sîngera (zona TOC) Străzile: Tineretului, Renașterii, Independenței, Unirii, Costache Conache, Hotin, Sergiu Rădăuțanu, Burebista, Plaiului. Stradelele: Hotin și Plaiului.
În prisma prevederilor Regulamentului privind gazificarea internă a localităților...


Felicitare de 8 MartieAdministratia Publica Locala vine cu un mesaj de felicitare catre toate doamnele si domnisoarele cu ocazia Zilei Internationale a Femeii - 8 Martie!
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să Vă însoțească pretutindeni! O primăvară frumoasă în suflet și în gînd!

Să aveți parte de tot ce Vă doriți.

Actiunile Primariei in vederea imbunatatirii infrastructurii (Salubrizarea in teritoriu continua)Primăria or. Sîngera aduce la cunoştinţă faptul că la momentul actual au loc o serie de lucrări în vederea îmbunătăţirii infrastructurii teritoriului administrat.

La capitolul salubrizare, Primaria or. Singera desfășoară o serie de acțiuni de salubrizare în teritoriu.

Venim cu o rugăminte pentru toți locuitorii de a pastra curațenia.

Actiunile Primariei in vederea imbunatatirii infrastructurii (Salubrizare)Primăria or. Sîngera aduce la cunoştinţă faptul că la momentul actual au loc o serie de lucrări în vederea îmbunătăţirii infrastructurii teritoriului administrat.

La capitolul salubrizare, Primaria or. Singera desfășoară o serie de acțiuni de salubrizare în teritoriu. Venim cu o rugăminte pentru toți locuitorii de a pastra curațenia.