
Onorat să reprezint Republica Moldova la Forumul Mondial al Primarilor 2026, la invitația Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite UNECE.
Alături de primarul or. Leova, dl. Alexandru Bujorean, am participat în cadrul Forumului, organizat sub egida United Nations, la Geneva UN Geneva, în perioada 12-13 octombrie!
În acest an, evenimentul cu genericul „Orașe care construiesc un viitor durabil” a întrunit 90 de primari din întreaga lume, experți și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
În calitate de vorbitor, am prezentat experiența orașului Sîngera în materie de planificare incluzivă și reziliență urbană, în contextul în care, Planul Urbanistic General al orașului Sîngera, aprobat în anul 2025 și pus deja în aplicare, pune accentul anume pe reziliență urbană și reducerea vulnerabilității localității în fața riscurilor naturale.
Am avut ocazia să preiau din bunele practici ale altor colegi primari, totodată, am stabilit și relații de parteneriat cu unii dintre aceștia, propunându-ne, în viitorul apropiat, stabilirea relațiilor de colaborare între localitățile noastre, pentru schimbul de bune practici și identificarea mecanismelor de finanțare comună a proiectelor de dezvoltare durabilă.