Privind necesitatea respectării Regulamentului cu privire la pășunat și cosit
Prin prezenta, Ministerul Mediului, solicită și pune în sarcina Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în regim prioritar, informarea Autorităților Publice Locale și, după caz, a deținătorilor de bovine, ovine și caprine, despre necesitatea respectării prevederilor Regulamentului cu privire la pășunat și cosit, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 667/2010, în speță:- Organele administrației publice locale stabilesc sectoarele și termenul de pășunat pe terenurile fondului funciar proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, pe care trebuie să le anunțe cu 10 zile înainte de termenul fixat, respectarea lor fiind obligatorie pentru toți deținătorii de animale.
- Pășunatul nu se admite înainte de ultima decadă a lunii aprilie sau prima decadă a lunii mai, când solul s-a zvântat și temperatura aerului nu cade noaptea sub +5°C, iar plantele au înălțimea minimă de aproximativ 10 cm – în cazul pășunilor formate din plante de talie joasă, și de aproximativ 15 cm – pe pășunile formate din plante de talie înaltă.
- Pe pășunile situate în pante, cu gradul slab de acoperire a solului cu vegetație și pe care persistă pericolul de eroziune, pășunatul trebuie să înceapă în ultima decadă a lunii mai sau în prima decadă a lunii iunie.
- Perioada de pășunat trebuie să varieze în funcție de condițiile climatice și starea asociațiilor de plante din zona respectivă. În lunci trebuie să se organizeze până la 4 cicluri de pășunare, iar pe pășunile de pe versanți – până la 3 cicluri.
- Perioada de pășunat trebuie să se încheie în prima decadă a lunii noiembrie sau cu o lună înainte de coborârea temperaturii medii în decurs de 24 de ore sub 0°C.
- La atribuirea terenurilor pentru pășunat, organele administrației publice locale trebuie să țină cont de speciile de animale și compoziția floristică a pășunilor.
- Pentru pășunatul bovinelor, organele administrației publice locale trebuie să repartizeze terenurile cu dominarea gramineelor și leguminoaselor, situate în luncule râurilor și în partea inferioară a versanților. Pentru tineretul de până la vârsta de cinci luni trebuie să se repartizeze terenuri cu plante mustoase.
- Pentru ovine și caprine, organele administrației publice locale trebuie să repartizeze terenuri cu graminee și leguminoase xerofite sau cu varietăți de talie joasă, amplasate în partea superioară a versanților.
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=136638&lang=ro#
Articole asemănătoare:
20 Decembrie 2024, Vineri
Privind necesitatea respectării Regulamentului cu privire la pășunat și cosit
03 Mai 2024, Vineri
Arderea anvelopelor în noaptea Sfintelor sărbători de Paști, interzisă. Care sunt amenzile
