Or. Sîngera, str. 31 August 1989, Nr. 22
Anticamera primăriei
+373 (022) 41-30-41
E-mail: primaria@singera.md
Primaria Sîngera » Anunțuri » Referitor la înscrierea copiilor la grădinițe în acest an

Referitor la înscrierea copiilor la grădinițe în acest an

15 Septembrie 2021, Miercuri
57
0
Dat fiind faptul că locurile pentru copii la grădinița din Sîngera (42 locuri) și cea din Dobrogea (270 locuri) sunt epuizate, noua grădiniță încă nu este finalizată, dar necesitatea înscrierii copiilor din teritoriu la alte grădiniță este una foarte mare,

încă la finele anului trecut, după mai multe ședințe cu instituțiile de resort, am efectuat demersurile necesare privind amenajarea, pentru copii noștri, a câtorva grupe la grădinița nr.103 din sectorul „Codru” (atât de necesare copiilor, până la deschiderea noii grădinițe din Sîngera). 

Astfel, la finele lunii septembrie se finalizează reparația capitală a 4 grupe de la grădinița nr.103 din sectorul „Codru”, unde vor fi înscriși, prioritar, copii din or. Sîngera.

Principalele reguli de înscriere în aceste grupe sunt:
1. Părintele trebuie să înregistreze copilul pe platforma https://egradinita.md/ (în caz că întâmpinați dificultăți – vă adresați direct la grădiniță);
2. Copilul trebuie să aibă împliniți vârsta de 3 ani, la data înscrierii la grădiniță.

Referitor la lucrările de construcție a grădiniței noi din Sîngera acestea continuă, iar o informație mai amplă va fi prezentată ulterior.

Mulțumiri aducem Consiliului municipal Chișinău și dlui Primar General pentru receptivitate și suport în rezolvarea problemei înscrierii copiilor din or. Sîngera și s. Revaca la grădiniță.
Adauga comentariu
Comentarii (0)